Federaţia Română de Fotbal şi televiziunile care deţin drepturile de transmisie a Cupa României au stabilit programul 16-imilor. Meciurile din această fază în care intră în competiţie şi cluburile din Liga 1, pe lângă cele opt echipe din Liga 2, respectiv şase din Liga 3 calificate din turul 4, se vor desfăşura pe durata a trei zile, marţi/miercuri/joi, 24/25/26 octombrie, în diferite intervale orare.

În urma tragerii la sorţi efectuate săptămâna trecută la Casa Fotbalului au rezultat trei meciuri între echipe de Liga 1, două între echipe din Liga 2, cinci între echipe din Liga 2 şi Liga 1 şi şase între cluburi de Liga 3 şi Liga 1.FC Argeş – CSM Politehnica Iaşi a fost programat marţi 24 octombrie 2017, de la la ora 16. Partida de pe stadionul din Trivale va fi televizată de Pro TV dau Pro X, fostul Sport.ro, care au drept de transmisie a meciurilor din Cupa României. Şocul rundei este întâlnirea dintre ASU Poli şi ACS Poli, cele două mari rivale ale oraşului Timişoara. FCSB o va întâlni din nou pe Sănătatea Cluj, Reşiţa va juca împotriva campioanei Viitorul, Petrolul va primi vizita Mioveniului, în timp ce „U” Cluj se va duela cu Ştiinţa Miroslava. sursa: liga 2.ro

Iată programul meciurilor 16-imilor Cupei României:

24 octombrie, ora 16:00
FC Argeş – CSM Poli Iaşi

24 octombrie, ora 18:00
Petrolul Ploieşti – CS Mioveni

24 octombrie, ora 19:00
Universitatea Cluj – Ştiinţa Miroslava

24 octombrie, ora 20:30
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS U Craiova

25 octombrie, ora 14:00
AFC Hermannstadt – FC Voluntari

25 octombrie, ora 14:30
Academica Clinceni – Chindia Târgovişte
CS Afumaţi – UTA Arad
Unirea Slobozia – ASA Târgu Mureş
Metaloglobus Bucureşti – Gaz Metan Mediaş
Dacia Unirea Brăila – Juventus Bucureşti
CSM Şcolar Reşiţa – Viitorul Constanţa

25 octombrie, ora 16:00
ASU Poli Timişoara – ACS Poli Timişoara

25 octombrie, ora 18:00
Concordia Chiajna – Astra Giurgiu

25 octombrie, ora 20:30
Sănătatea Cluj – FCSB

26 octombrie, ora 18:00
FC Botoşani – CFR Cluj

26 octombrie, ora 21:00
Aerostar Bacău – Dinamo

*Jocurile din şaisprezecimi se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent