Romică Ciobanu, antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti a considerat un test foarte util amicalul cu FC Argeş, încheiat la egalitate, 0-0. Tehnicianul ploieştenilor vrea să pună la punct problemele echipei sale: „A fost un test util şi primul joc pe iarbă pentru noi. În cantonamentul de la Cheile Grădiştei, cât şi în cel de la Buftea, am jucat doar pe terenuri sintetice. Noi suntem într-o perioadă de acumulări iar FC Argeş este într-o formă sportivă mai bună decât noi. Fotbalişti lor sunt mult mai proaspeţi. Este normal pentru că ei peste două săptămâni încep campionatul. Astăzi ambele echipe au practicat un fotbal bun pentru această perioadă. Pentru Petrolul urmează o nouă perioadă de pregătiri în care ne vom axa pe latura tehnico-tactică la antrenamente, dar şi la celelalte meciuri de verificare pe care le mai avem. Vom încerca să corectăm lipsurile pe care le avem până la startul returului”.