Buhăescu: “Să jucăm bine şi să câştigăm”

Fotbaliştii echipei noastre sunt în mare parte mulţumiţi de parcursul din acest sezon competiţional. Gruparea din Trivale a început campionatul din postura de nou promovată, obiectivul stabilit de conducerea clubului fiind o clasare în primele şapte locuri la finalul competiţiei.
La conferinţa de presă de dinaintea meciului de vineri, de la ora 18, de pe propriul teren cu UTA Arad, atacantul Vasile Buhăescu şi mijlocaşul Raul Costin au făcut o scurtă analiză a rezultatelor din acest sezon. Buhăescu îşi doreşte ca FC Argeş să termine campionatul cu o victorie: “Per total cred că a fost un campionat bun pentru noi. Avem şansă să terminăm pe locul 4. Sperăm să reuşim. Ne dorim ca la meciul de vineri, cu UTA, să facem un joc bun şi să învingem. Sperăm să fie cât mai mulţi oameni la stadion pentru că la ultimele jocuri când au fost oameni mulţi i-am dezamăgit. Sperăm să nu o facem şi vineri. Vrem să fie cât mai mulţi spectatori care să ne susţină. Meciul cu UTA cred că va fi unul foarte frumos pentru că e un derby până la urmă, datorită numelor celor două echipe. Sperăm să-l câştigăm”.
#”Am făcut meciuri frumoase”
Şi mijlocaşul Raul Costin este mulţumit în mare parte de locul pe care echipa va termina acest sezon: “Eu sunt de părere că FC Argeş va termina pe un loc mult mai fruntaş faţă de ce şi-a propus la începutul campionatului. A fost un tur mai dificil, dar odată cu venirea returului, echipa a câştigat prin constanţă. Am făcut meciuri destul de frumoase. Şi acelea pe care le-am pierdut, au fost partide frumoase, plăcute spectatorului. Nu am reuşit să terminăm pe locul 3 aşa cum ar fi dorit şi nea Emil care ne-a spus acest lucru încă din iarnă. Locul 4 este acceptabil. Sper ca tot ghinionul avut în acest sezon când am primit goluri în ultimele secunde, să se fi dus, iar anul viitor să se adopte acea lege prin care 4 echipe să promoveze. Sunt echipe de tradiţie care nu merită să rămână în Liga a II-a. A promovat Farul, U Cluj, Petrolul. Şirineasa se va numi Jiul. Mai suntem noi, UTA. Se anunţă un sezon spectaculos, cu mult peste cel din Liga I. Ar fi păcat să nu promoveze 4 echipe, plus una la baraj. Ne dorim ca anul viitor să fim măcar pe locul 4, ca acum, iar toată lumea ar fi foarte fericită”.

Share this...
Share on Facebook
Facebook