Derby-ul orgoliilor câştigat în ultimele secunde!

CS Mioveni – FC Argeş 0-1(0-0).
A marcat: Ionuţ Şerban (min.90+4)

FC Argeș a revenit pe locul 3 al ligii secunde după ce a câştigat la limită derby-ul județean, de miercuri seară, cu CS Mioveni. Alb-violeții s-au impus cu 1-0 la capătul unui meci în care au avut superioritate numerică timp de aproape 60 de minute.
Golul victoriei echipei noastre a fost marcat în ultimul minut de prelungiri de către mijlocașul Ionuț Şerban care l-a învins pe Sima cu o torpilă de la 25 m. După o primă jumătate de oră destul de echilibrată, CS Mioveni a rămas în zece oameni după ce Kilyen a încasat două cartonaşe galbene în decurs de doar 4 minute!. Prima dată a fost avertizat în minutul 30 pentru proteste, iar după aceea a fost sancţionat pentru un fault din spate asupra unui adversar. Până atunci piteştenii puseseră o presiune constantă pe adversar, însă fără a-şi trece în cont mari ocazii de gol. CS Mioveni a avut prima oportunitate de a deschide scorul pe finalul primului mitan, însă Ureche a reuşit să respingă şutul lui Coşereanu cu o paradă de senzație. După revenirea de la cabine, piteştenii au crescut ritmul şi presiunea pusă pe adversar, încercând să profite de superioritatea numerică pe care o aveau. Galben-verzii s-au retras deliberat în defensivă şi au mizat pe cartea contraatacului. După revenirea de la cabine, Ionuț Năstăsie putea să aducă fericirea în tabăra alb-violetă, însă, rămas nemarcat în interiorul careului mic, s-a precipitat şi a tras pe lângă poartă!. Acelaşi Năstăsie l-a pus la grea încercare pe Sima, însă portarul Mioveniului a reușit să scoată de la rădăcina barei şutul de la 20 de m expediat de mijlocaşului alb-violet. Cu un sfert de oră înainte de final, fundaşul Burnea a reușit să mai salveze încă o dată Mioveniul de la primirea golului, respingând mingea de pe linia porții, la o lovitură de colţ a oaspeților. FC Argeș a dat lovitura de grație Mioveniului, cu 20 de secunde înainte de ultimul fluier al centralului Robert Avram. Mijlocașul Ionuț Şerban a luat o acțiune pe cont propriu si a trimis o torpilă de la aproape 25 de metri, care s-a oprit în vinclul porții apărate de Valentin Sima care a încercat din răsputeri să se opună acestui trasor. În urma acestui rezultat, FC Argeș a revenit din nou pe ultima treaptă a podiumului, cu cele 24 de puncte, acumulate în 11 etape. Piteştenii se pregătesc acum de partida de sâmbătă, de la ora 11, de pe propriul teren, cu Daco-Getica București.

Caseta tehnică:

CS Mioveni: Sima – Kilyen, Burnea, Celea, Edi Stoica (cpt.) – Rareş Lazăr, Mîrzeanu, Rădescu, Coşereanu (min.88 Neagu) – Cosmin Năstăsie (min.40 Alexe), Balint (min.80 Popescu). Antrenor: Iordan Eftimie.
FC Argeş: Ureche – Tofan, Vişa (min.73 Vasile Gheorghe), Hreniuc, Turda – Şerbănică, Şerban, Panait (min.49 Enceanu), Raul Costin (cpt.) – Ionuţ Năstăsie, Buhăescu. Antrenor: Emil Săndoi.

Arbitri: Robert Avram(Piteşti), Daniel Hulubei(Vaslui), Romică Bîrdeş(Piteşti).
Arbitru de rezervă: Marius Naidin(Piteşti).
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia), Constantin Pintilie(Vâlcea).

Cartonaşe galbene: Kilyen, Rareş Lazăr, Popescu / Panait, Şerban, Enceanu, Turda.

Eliminat: Szabolcs Kilyen 34′ (cumul de cartonaşe galbene)

Cum s-a marcat golul:

Min 90+4  0-1! Ionuţ Şerban trimite o torpilă de la 25 de metri, Sima deviază uşor, iar mingea se duce în vinclul din dreapta.

Share this...
Share on Facebook
Facebook