Săndoi: “Acum am învăţat ce înseamnă un derby Mioveni-FC Argeş!”

La finalul partidei de miercuri seară cu CS Mioveni, câştigată de FC Argeş cu 1-0, Emil Săndoi, antrenorul alb-violeţilor a ţinut să-şi felicite jucătorii. Tehnicianul echipei noastre consideră că rezultatul este unul meritat având în vedere numărul de ocazii pe care le-a avut echipa sa.

Săndoi speră ca la meciurile viitoare, echipa pe care o pregăteşte să fie mult mai inspirată când ajunge în faţa porţii şi să fructifice ocaziile de gol pe care şi le crează: “În primul rând vreau să-i felicit pe băieţi pentru rezultatul de astăzi şi pentru cele 3 puncte pe care le-am acumulat în clasament. Aveam nevoie de un rezultat pozitiv după cele două victorii pe care le obţinusem în ultimele două partide de campionat. Un meci foarte aprig, disputat. Acum vă spun sincer că de abia acum am învăţat şi eu ce înseamnă un derby Mioveni-FC Argeş. Până acum n-am ştiut!. La meciul din returul campionatului trecut, chiar nu am ştiut şi nu mă aşteptam să fie aşa o încărcătură psihică, emoţională, pentru fiecare dintre jucători, care la un moment dat se transformă într-un element negativ în timpul jocului. Eu chiar am încercat să-i liniştesc, să-i temperez, să-i calmez pe jucători, în toată această perioadă după victoria cu Petrolul. Astăzi cred că ne-a lipsit puţin luciditatea. Poate pe undeva am avut şi puţină şansă gândindu-mă la meciul din returul campionatului trecut, când la 0-0 am ratat 11 m şi am avut multe ocazii de a marca. Am pierdut nemeritat în ultimele secunde ale jocului. Astăzi am reuşit să înscriem în ultimele secude ale meciului. Mă bucur pentru efortul pe care l-au făcut băieţii. Este a treia victorie consecutivă. Am avut şi unele mici greşeli pe care le-am făcut pe parcursul partidei”.

#”Mioveni, o echipă disciplinată”

Tehnicianul echipei din Trivale a avut cuvinte de laudă şi la adresa adversarului: “Am întâlnit o echipă foarte bună şi vreau să felicit şi CS Mioveni pentru rezultatele pe care le-a avut până acum în campionat şi chiar pentru evoluţia de astăzi. O echipă disciplinată, care ştie să închidă culuarele. Noi, la un moment dat, am schimbat şi sistemul pe parcursul jocului. Ne-a lipsit puţin luciditatea. Mai avem de lucru. Poate ne lipseşte în unele momente şi acea şmecherie fotbalistică pe care ţi-o dă experienţa. Astea sunt probleme pe care nu poţi să le antrenezi. Poţi doar să le discuţi cu jucătorii. Nu trebuie să uităm că şi noi avem în defensivă jucători foarte tineri. Avem portarul sub 21 de ani, cei doi fundaşi centrali la fel, iar cei doi fundaşi laterali erau anul trecut sub vârstă. Ne lipseşte puţin experienţa acolo. Din nefericire pentru noi, nu am reuşit să înscriem la ocaziile pe care le-am avut. Eu cred că au fost ocazii clare pentru că Şerban şi Năstăsie au fost în faţa porţii şi puteau face diferenţa. Ne bucurăm pentru cele 3 puncte şi pentru efortul depus.Nu ştiu dacă momentul psihologic a fost la acea eliminare. În momentul în care o echipă rămâne în zece oameni se capacitează mai bine. Asta cred că s-a văzut şi astăzi pe teren. Jucătorii fac un efort mai mare, încearcă să suplinească lipsa jucătorului eliminat. Mioveniul, după eliminare, a rămas foarte grupat în defensivă. Rareori a mai reuşit să treacă centrul terenului. Nu ne-au mai pus în pericol absolut deloc, dar, din păcate, lipsa noastră de inspiraţie la finalizare, putea să ne coste. E bine când reuşeşti să câştigi, când înlănţui trei rezultate pozitive şi reuşeşti să urci pe locul 2,3. Până la urmă asta contează” a spus Săndoi la conferinţa de presă de după meci.

Share this...
Share on Facebook
Facebook