Săndoi: “Am jucat pe nişte hârtoape!”

La finalul meciului de sâmbătă după-amiază, cu CS Baloteşti, pierdut de FC Argeş cu 4-0, Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre, era foarte dezamăgit de condiţiile în care s-a disputat acest joc.
Tehnicianul grupării din Trivale consideră că FRF ar trebui să impună reguli mult mai stricte cluburilor de liga a doua în privinţa stadioanelor pe care îşi dispută meciurile.
# “Ne mai trebuiau nişte crose pentru hochei!”
Principalul alb-violeţilor consideră că momentul psihologic a fost ratarea acelei lovituri de pedeapsă: “Nu poate fi numit meci de fotbal ce a fost astăzi la Baloteşti. Pe asemenea suprafeţe nu poţi juca fotbal. Cred că ne mai trebuiau nişte crose pentru a juca hochei!. Am făcut şi noi greşeli în apărare pe care ni le asumăm. Gazdele şi-au urmărit interesul şi nu s-au îngrijit ca terenul să fie ok pentru a putea juca fotbal. Ştiau că pe asemenea suprafeţe plusul de valoare se anulează. Lor le-a convenit că noi nu am putut pasa. Am avut șansa de a reintra în joc însă am ratat acel penalty. Dacă făceam 2-1 cred că altfel era cursul meciului. Am riscat pe final şi am mai încasat încă două goluri. Scorul nu reflectă realitatea din teren. Baloteştiul a trecut de 5 ori în terenul nostru şi a marcat 4 goluri pe greşelile noastre. Noi am avut multe ocazii, dar nu am marcat” a spus Emil Săndoi după meci.
#”Pe unde mergem suntem primiţi pe arătură!”
Antrenorul lui FC Argeş cere FRF să nu mai permită să se joace pe asemenea suprafeţe: “Cred că cei care conduc fotbalul nu ar trebui să permită să se joace fotbal în asemenea condiţii!. E inadmisibil ca ultimele două meciuri ale noastre să se joace pe terenuri pe care nici un amical nu poţi să faci!. Dacă eram în perioada de pregătire şi vedeam cum arată aceste terenuri, refuzam să joc acele amicaluri. Cum permite FRF ca două meciuri oficiale, în care se joacă pe puncte, să se dispute pe asemenea arături?. Dacă este să pierdem meciurile, vreau să le pierdem pe terenuri pe care se poate juca!. Noi am jucat pe niște hârtoape! La Pitești îi primim pe adversari cu terenul biliard, iar noi pe unde mergem, suntem primiți pe arătură!” a încheiat tehnicianul echipei noastre.

Share this...
Share on Facebook
Facebook