Vor să încheie anul cu o victorie!

FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu, vineri, ora 17.30

După două înfrângeri consecutive, cu Sportul Snagov şi CS Baloteşti, FC Argeş vrea să revină din nou în lupta pentru podium. Echipa noastră este condamnată să câştige meciul de vineri, de la ora 17.30, de pe propriul teren cu Pandurii Târgu Jiu, un adversar destul de incomod, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare. După 20 de etape disputate din această ediţie de campionat, FC Argeş se situează pe locul 6, cu 38 de puncte, cu 6 mai puţin decât liderul Chindia Târgovişte, în timp ce Pandurii ocupă poziţia a 8-a, cu 28 de puncte.

Partida din tur s-a terminat la egalitate, 1-1, iar argeşenii îşi doresc să demonstreze că sunt echipa mai bună. Piteştenii vor să lase o impresie cât mai plăcută în disputa cu gorjenii, având în vedere că este ultimul meci oficial din acest an. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre îşi doreşte ca elevii săi să evolueze la adevărata valoare pentru a se apropia din nou de locurile fruntaşe: “Este ultima etapă şi cred că vor fi condiţii de joc cât se poate bune, cum au fost tot timpul la noi. De-asta a ales şi o echipă din primă ligă să joace la noi, la Piteşti, pentru că avem un teren foarte bun. În ultimele două etape, rezultatele obţinute nu au fost pe măsura aşteptărilor noastre. Ele nu reflectă valoarea echipei FC Argeş, dar astfel de momente apar în viaţa fiecărei echipe mai devreme sua mai târziu. Avem şi noi greşelile noastre pe care ni le asumăm, însă şi terenurile ne-au dezavantajat. Cu Pandurii ne propunem să facem un joc pragmatic, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea partidelor disputate până acum. Să nu uităm că am obţinut rezultate pozitive cu aproape toate echipele din fruntea clasamentului. Întâlnim o echipă care a început campionatul foarte bine, o formaţie cu câteva câteva individualităţi care au făcut diferenţa, dar asta nu însemnă că nu putem să ne trecem în cont cele trei puncte puse în joc. Am demonstrat deseori pe parcursul acestei părţi că suntem o echipă care stie să joace şi la rezultat, dar şi o formaţie care ştie să facă şi spectacol. Ar fi păcat să nu încheiem această parte a sezonului cu o victorie. Am încredere deplină în băieţii noştri”.

Share this...
Share on Facebook
Facebook