Florescu şi cinci juniori la primul antrenament!

După o vacanţă de o lună şi jumătate, fotbaliştii de la FC Argeş au început în această dimineaţă pregătirea pentru returul campionatului. La primul antrenament condus de Emil Săndoi au fost prezenţi 27 de jucători, marea majoritate a acestora făcând parte din lotul cu care echipa noastră a abordat turul campionatului.

La capitolul veniri, singura noutate este mijlocaşul Eduard Florescu, ajuns la Piteşti sub formă de împrumut de la FC Botoşani. Jucătorul care aparţinea de Viitorul Constanţa s-a transferat înainte de începerea sezonului la Botoşani unde a prins însă minute destul de puţine. Fotbalistul care în acest an va împlini 22 de ani a cerut să fie lăsat să plece de la Botoşani pentru a avea meciuri în picioare şi a ales să vină la FC Argeş, club la care s-a format ca junior. Florescu a jucat 67 de partide în Liga a II-a, la CS Mioveni, marcând opt goluri. Fotbalistul a fost evaluat în iulie 2018 de site-ul transfermarkt la 200.000 de euro.

# Cinci juniori promovaţi la prima echipă

Tot la capitolul veniri sunt Andrei Udrea, Ionuţ Teodorescu, Andrei Niţu, David Vochin şi Ionuţ Oprescu, toţi juniori de la grupele Under 17 şi Under 19 ale clubului FC Argeş. De la primul antrenament al echipei noastre au lipsit motivat Raul Costin, Vasile Buhăescu şi Ionuţ Năstăsie. Aceştia se vor alătura lotului începând de mâine. În această perioadă precompetiţională antrenorul Emil Săndoi a renunţat la fundaşul Sorin Tăbăcariu şi la mijlocaşul Radu Bîrzan, căruia i-a expirat împrumutul de la CSU Craiova. Principalul echipei noastre şi-a completat staff-ul tehnic cu preparatorul fizic Dan Vasilică. Acesta este şi absolvent al Şcolii Naţionale de Antrenori cu Licenţa B.

# Pregătire pe plan local şi cantonament

Emil Săndoi, tehnicianul echipei noastre a stabilit şi programul perioadei de pregătire din această iarnă. După antrenamentul de astăzi care a fost unul de reacomodare la efort, alb-violeţii îşi vor continua pregătirea pe plan local până pe 26 ianuarie. Pe 28 ianuarie, piteştenii vor pleca în cantonament la Curtea de Argeş unde vor sta până pe 2 februarie. Argeşenii mai au programat încă un stagiu de pregătire centralizată, care se va efectua pe plan local, în perioada 4-9 februarie. În cele aproape şase săptămâni de pregătire, FC Argeş are programate şi 6 meciuri de verificare cu adversari de liga a patra, a treia şi a doua. Cel mai puternic dintre aceştia este Academica Clinceni, ocupanta locului secund din Liga a II-a. Programul meciurilor amicale mai poate suferi modificări, întrucât sunt discuţii cu alte câteva formaţii fruntaşe din eşalonul secund pentru perfectarea câtorva jocuri.


Lotul FC Argeş prezent la reunire:

Portari: Octavian Popescu, Nicuşor Grecu, Andrei Ureche
Fundaşi: Ionuţ Mihăescu, Grigore Turda, Bogdan Vişa, Raul Hreniuc, Cătălin Stan, Dănuţ Şerbănică, Costinel Gugu
Mijlocaşi: Andrei Panait, Ionuţ Şerban, Rareş Enceanu, Vasile Gheorghe, Dorinel Oancea, Andrei Tofan, Alin Popa, 
Atacanţi: Cătălin Barbu, Alin Buleică, Andrei Nilă, Cezar Mihalache

Învoiţi: Raul Costin, Vasile Buhăescu, Ionuţ Năstăsie. 
Au plecat: Sorin Tăbăcariu, Radu Bîrzan.
Noutăţi: Eduard Florescu(FC Botoşani), Adrian Udrea, David Vochin, Ionuţ Teodorescu, Andrei Niţu, Ionuţ Oprescu – toţi juniori de la grupele Under 17 şi Under 19 ale clubului FC Argeş.

Programul echipei FC Argeş:
16-26 ianuarie – Pregătire pe plan local
28 ianuarie – 2 februarie – Cantonament Curtea de Argeş
4-9 februarie – Cantonament Piteşti

Programul meciurilor amicale:
26 ianuarie FC Argeş – Real Bradu
2 februarie FC Argeş -Atletic Bradu
6 februarie FC Argeş – Academica Clinceni
9 februarie FC Argeş – Unirea Bascov
13 februarie FC Argeş – CSO Filiaşi
16 februarie CSM Slatina – FC Argeş (deplasare sintetic)
# Programul meciurilor de pregătire mai poate suferi modificări întrucât sunt discuţii pentru încă un amical cu o echipă fruntaşă din Liga a 2-a
# Locaţia şi orele de disputare a meciurilor vor fi stabilite în funcţie de condiţiile meteorologice.

Share this...
Share on Facebook
Facebook