Săndoi: “Îmi pare rău că am luat gol din fază fixă!”

La finalul partidei de miercuri după – amiază cu Academica Clinceni, câştigată de FC Argeş cu 3-1, antrenorul echipei noastre s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi. Emil Săndoi este convins că la startul acestui retur de campionat, FC Argeş va arăta aşa cum trebuie şi se va lupta de la egal la egal cu primele clasate.

Săndoi spune că există o concurenţă mare pe toate posturile: “Scorul din acest meci este mai puţin important. Am fost OK ca echipă având în vedere că am intrat de două zile pe iarbă. Făcusem numai pe sintetic antrenamentele. Am disputat un singur meci amical până acum datorită condiţiilor meteo. A fost zăpadă, ploaie… În rest, este bine că au intrat toţi jucătorii. Asta ne şi propusesem. Nu am mai vrut să facem două echipe, 45 cu 45 de minute, pentru că automat, e mai dificil pentru cei care intră. Am făcut patru schimbări la pauză, am mai făcut altele imediat după ce a început repriza a doua. Îmi pare rău că am primit un gol la o fază fixă. Este o perioadă de pregătire şi sunt mulţumit de implicarea jucătorilor. Meciul de astăzi a fost ca un antrenament de pregătire cât se poate de reuşit. Şi în prima repriză am făcut câteva greşeli individuale. Adversarul a fost periculos la fazele fixe. Noi am avut câteva situaţii în care am scăpat singuri în careul de 16 m. Ne-am precipitat la ultimul pas, dar nici n-am avut posibilitatea să jucăm până acum pe iarbă. A doua repriză a fost foarte bună. Am marcat de trei ori şi am avut şi alte ocazii mari de gol. Trebuie să mai stabilim şi noi nişte trasee, să ne mai omogenizăm. Şi în jocurile şcoală pe care le-am făcut între noi, dar şi în celălalt amical pe care l-am disputat, nu am folosit niciodată acelaşi 11-ce. Am încercat să rotim toţi jucătorii pentru a avea nişte relaţii de joc în grup, dar uşor, uşor, se apropie începerea campionatului. O să mai avem jocuri amicale. Probabil că la cel de sâmbătă, cu Unirea Bascov, o să joace mai mult cei care au evoluat mai puţin astăzi. Încercăm să împărţim efortul. Sunt foarte bucuros că nu au mai apărut accidentări. Trebuie să recunosc că există o concurenţă mare pe toate posturile”.

Share this...
Share on Facebook
Facebook