Eduard:”Joacă doar cine merită!”

Augustin Eduard, antrenorul lui FC Argeş nu face nici un compromis în privinţa alcătuirii echipei. Tehnicianul echipei noastre a detaliat la conferinţa de presă premergătoare partidei de sâmbătă, de la ora 11, din deplasare, cu Daco-Getica Bucureşti, care sunt criteriile după care face lotul.

Eduard a vorbit despre atmosfera existentă în sânul echipei, dar şi despre ceea ce urmează pentru elevii săi: “Atmosfera e bună, nici nu cred că poate fi altfel. Mă bucur că am scos echipa din acea stare de neîncredere. Au apărut şi rezultatele pozitive, au venit şi aprecierile conducătorilor, toate lucrurile au revenit al normal. Nouă nu ne rămâne decât să ne pregătim cât mai bine. Le-am spus jucătorilor că nu există moment de repaus. S-a muncit foarte mult, de dimineaţa până seara, au apărut aceste victorii şi trebuie să mergem pe aceeaşi linie. Campionatul este lung, intervin accidentările, suspendările, iar la un moment dat eşti obligat să faci schimbări în echipă. Nu le facem de dragul de a nu supăra pe cineva, fiecare trebuie să se pregătească cât mai bine. Nu mă interesează dacă se supără vreun jucător, eu îi bag în teren doar pe cei mai formă jucători şi pe cei mai bine pregătiţi. Cine merită să joace, joacă, iar cine nu se pregăteşte aşa cum trebuie, nu prinde nici lotul!”.

#”Vrem să construim o echipă puternică”

Tehnicianul echipei noastre nu este interesat de parcursul celorlalte competitoare: “Nu fac aprecieri despre echipele care se luptă la promovare, nu dau pronosticuri pentru că de felul meu sunt un om rezervat în declaraţii şi nu îmi place să mă hazardez. Noi avem un scop, acela de a pregăti cât mai bine echipa noastră, din punct de vedere tactic, tehnic şi mental. Nu mă interesează adversarii şi mă preocupă foarte mult doar ce facem noi!. Vrem să construim o echipă puternică, una care îşi doreşte victoria meci de meci. Vom face tot ce trebuie pentru a o obţine ce ne-am propus”.

Share this...
Share on Facebook
Facebook