Puştii lui Măluşanu, locul 1 la Salonic!

Grupa 2009 a clubului FC Argeş a participat cu câteva zile înainte de Paşte la un puternic turneu de juniori care a avut loc în Grecia. La competiţia de la Salonic la care au fost prezente formaţii din Grecia, Turcia, Serbia şi România, echipa pregătită de antrenorul Adrian Măluşanu a reuşit să câştige competiţia la această categorie de vârstă.

Alb-violeţii au înregistrat numai victorii, reuşind să înscrie 29 de goluri şi să încaseze doar 5 în cele cinci partide disputate la competiţia din Grecia. În grupe, piteştenii au învins cu 4-0 pe Juventus AA, cu 5-1 pe FC Peltic şi cu 9-2 pe Olympiacos SS Salonica. În semifinale, FC Argeş a trecut de Ifaistos Academy Therm cu 5-1, iar în ultimul act al întrecerii a învins cu 6-1 pe Aineas Salonica. Turneul de la Salonic a fost de bun augur pentru juniorii clubului nostru care au avut ocazia să îşi măsoare forţele cu echipe din străinătate pentru a vedea exact care le este valoarea.

# “Nu am pus mare accent pe rezultate”

Adrian Măluşanu, antrenorul FC Argeş 2009 este mulţumit de evoluţia echipei sale: “Pot spune că turneul a fost foarte bun pentru copii care au avut posibilitatea de a juca cu echipe din afara ţării. Am vrut să văd care este nivelul de pregătire al echipei noastre şi nu am pus mare accent pe rezultate. A ieşit foarte bine pentru noi şi vreau să-i felicit pe copii pentru evoluţia pe care au avut-o la acest turneu. Este important să acumulăm şi experienţă internaţională pentru a ne forma un psihic de învingători. Din victorii, dar şi din înfrângeri, trebuie să învăţăm mereu câte ceva, iar la următoarea competiţie să fim mai puternici” a spus tehnicianul clubului nostru.

Pentru FC Argeş 2009 au evoluat: Barbu Ovidiu, Cristescu Gabriel, Dina Marian, Dinu Andrei, Dumitrache Patrick, Dragomir Ianis, Florea Andrei, Ghiţă Andrei, Grosu Mihai, Hera George, Ilie Denis, Lazăr Mihnea, Lungan Sebastian, Marinete Ianis, Măluşanu Andrei, Năstase Patrick, Mituică Marco, Petre Răzvan, Popescu Ionuţ, Puică Denis, Tudoran Eduard, Vătafu David, Şerban Mateo, Zaccone Alessandro şi Voiculescu Robert. Antrenor: Măluşanu Adrian.

Share this...
Share on Facebook
Facebook