Diniţă: “Să revenim în Liga într-un timp cât mai scurt”

Laurenţiu Diniţă, antrenorul celor de la Concordia Chiajna s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale din amicalul cu FC Argeş, încheiat la egalitate, 1-1. Tehnicianul ilfovenilor spune că mai are de pus la punct mai multe lucruri până la începerea sezonului.

Oficialul Concordiei speră ca echipa pe care o pregăteşte să revină cât mai curând în Liga I. Diniţă prevede o luptă aprigă la promovare în noul sezon care va începe pe 3 august: “Sunt mulţumit de felul în care a arătat echipa. Ne-am trezit la ora 6 după care am plecat la drum. Am avut şi cinci jucători noi pe care am vrut să-i vedem. Este clar că mai avem mult de muncit până la începerea campionatului, dar pot spune că a fost un meci reuşit. Obiectivul nostru este clar, să revenit în timp cât mai scurt în Liga I. Lupta pentru promovare se anunţă una foarte grea. Cred că în această luptă sunt în jur de 10 echipe care îşi doresc promovarea. Liga a II-a va fi foarte puternică anul acesta. Atuurile noastre în această luptă sper să fie experienţa. Încercăm să aducem jucători cu experienţă, jucători foarte buni şi să ne atingem obiectivul”.

Share this...
Share on Facebook
Facebook