Pânzaru: ”Trec etapele și nu luăm puncte”

Alin Pânzaru, antrenorul Daciei Unirea Brăila a pus eșecul cu FC Argeș pe seama lipsei de experiență a jucătorilor săi. Oficialul formației de la malul Dunării este îngrijorat de faptul că echipa sa nu reușește să adune puncte, deși etapele trec: ”Conluzia este că am muncit 90 de minute și plecăm cu nimic în visterie. Sunt supărat pe maniera în care jucătorii mei gestionează finalurile de meci, mai ales că ar fi trebuit să rezolve cât mai simplu acea fază. La gol a fost o minge simplă pe care trebuia să o dea în aut, dar s-au complicat. A fost o fază care nu anunța nimic. E păcat de munca lor, pentru că sunt tineri. La capitolul implicare, efort şi ambiţie, nu am ce să le reproșez. Trebuie puțină răutate, nu negativă să lovească adversarul. Jucăm cât putem de bine la momentul ăsta, dar nu adunăm puncte. Suntem într-o situație în care astea contează foarte mult. FC Argeș a venit cu moralul scăzut după meciul cu Foresta și cred că îi este imposibil să mai prindă locul de baraj. Am înțeles că au avut ceva ambiții, dar acum nu își mai găsesc motivația. E mai ușor pentru ei, pentru că sunt în prima jumătate a clasamentului. Neavând un obiectiv mai înalt, au jucat așa. Fc Argeş este o echipă de calitate. Piteștiul este o zonă unde aria de selecție este bună. Se scot mai mereu jucători buni de aici. Şi în acest meci au fost preocupați de joc. Terenul, nici cu Suceava și nici cu noi, nu i-a avantajat. A fos greu de construit pe această suprafaţă. Mai avem 11 meciuri pentru a scăpa de retrogradare, dar în situația în care suntem noi, este greu să scăpăm, dacă vom mai da cu piciorul la puncte, ca astăzi. Vor veni echipe bune, Târgoviște, Sibiul, dar vom juca și cu cele cu care suntem în luptă directă. Am avut Suceava și un punct dacă luam acolo, îi țineam pe loc. Am primit un gol foarte ușor. Era prima etapă și aveam alt moral acum. Trec punctele pe lângă noi și nu scăpăm de ultimul loc. Matematic mai sunt 11 meciuri de jucat, dar dacă noi adunăm puncte și le facem doar pe hârtie, este greu să rămânem în liga a doua. 11×3, 11×3, dar în visterie nu le adunăm. Am echipă tânără din cauza situației de anul trecut. Acum tragem urmările. Nu am adus ce mi-aș fi dorit. Am adus tineri de calitate, dar nu au experiența necesară de a gestiona jocul cap-coadă și punctele trec pe lângă noi”.

Victorie muncită cu ultima clasată!

FC Argeş – Dacia Unirea Brăila 1-0 (0-0)
A marcat: Buhăescu (min.82)

FC Argeş a obţinut, duminică după-amiază, o victorie muncită, dar meritată, în confrun­tarea de pe propriul teren cu Dacia Unirea Brăila, una dintre formaţiile care se luptă pentru evitarea retrogradării. Unicul gol al partidei a fost marcat de Vasile Buhăescu în minutul 81.

Confruntarea dintre argeşeni şi brăileni a fost una destul de echilibrată. Oaspeţii au venit în Trivale să-şi vândă cât mai scump pielea, având în vedere că aveau nevoie de puncte ca de aer pentru a părăsi ultimul loc al ierarhiei. Încă din startul partidei, alb-violeţii au pus presiune pe adversar. Argeşenii puteau deschide scorul după doar 8 minute, însă centralul partidei i-a refuzat lui Nilă un 11 m, deşi acesta fusese faultat în careu de un fundaş brăilean. Mai mult, atacantul grupării din Trivale s-a ales şi cu un cartonaş galben, centralul Florin Marcu considerând că vârful piteştean a simulat la acel fault. Piteştenii au mai ratat în prima repriză o mare oportunitate de a deschide scorul prin Oancea, şutul acestuia fiind scos din vinclu de Botaş. După revenirea de la cabine, echipa lui Emil Săndoi a forţat desprinderea pe tabelă. Argeşenii au început în forţă şi au ratat mari ocazii prin Oancea, care a tras din interiorul careului, însă goalkeeperul brăilean a respins în corner, iar apoi prin Nilă care din 2 metri a trimis în portar. Cu zece minute înainte de ultimul fluier al centralului, nou-intratul Cătălin Barbu a rămas şi el singur cu Botaş, însă a tras în acesta. Golul izbăvitor al echipei noastre a fost înscris în minutul 82 de către Buhăescu. În urma unei centrări de pe stânga a lui Cătălin Stan, vârful argeşean a pus latul şi a trimis în plasă, din faţa porţii. În urma acestui rezultat, FC Argeş a acumulat 46 de puncte şi a urcat pe locul 5 al clasamentului.
Caseta tehnică:

FC Argeş:  Popescu – Mihăescu, Vişa, Şerbănică, Stan – Oancea (min. 74 Cătălin Barbu), Costin (min.84 Panait), Şerban, Năstăsie – Buhăescu, Nilă(min.90 Tăbăcariu). Antrenor : Emil Săndoi.
Dacia Unirea Brăila: Botaş – Gîţ (min.75 Vitan), Ţăranu, Ghiocel, Nicola, Ciucureanu (min.54 Manea) – Anghelina, Stănciulescu, Niţă – Pop, Dushkaj (min. 46 Covaciu). Antrenor: Alin Pânzaru.
Arbitri: Mihai Florin Marcu (Oradea), Iulian Szekely (Cluj), Marius Bălan(Dej).
Observatori: Zoltan Tamaş (Harghita), Dumitru Crăciun (Ilfov).
Stadion: Nicolae Dobrin, spectatori 700.

Cum s-a marcat golul:
min. 82: 1-0 – Buhăescu trimite în poartă din 2 m în urma unei centrări în careu de pe stânga.

Piteştenii vor revanşa!

#FC Argeş – Dacia Unirea Brăila, duminică, ora 13, Telekom Sport

FC Argeş va disputa la sfârşitul acestei săptămâni un nou meci de campionat. Echipa noastră va întâlni duminică, de la ora 13, pe propriul teren, pe Dacia Unirea Brăila. Confruntarea de pe terenul central al stadionului Nicolae Dobrin contează pentru etapa cu numărul 27 a ligii secunde, iar punctele puse în joc sunt importante pentru ambele formaţii.

Alb-violeţii vor aborda această partidă de pe locul 6 al clasamentului, cu 43 de puncte, adunate în 26 de runde, în timp ce Dacia Brăila se situează pe locul 19, cu 22 de puncte, strânse în 25 de etape. Piteştenii vor să îşi ia revanşa în faţa publicului după eşecul de la mijlocul săptămânii, de pe propriul teren, cu Foresta Suceava şi vor aborda partida doar cu gândul la victorie. Misiunea grupării din Trivale nu se anunţă deloc una uşoară având în vedere că adversarul se află în zona retrogradării şi va face tot posibilul pentru a ieşi din zona nisipurilor mişcătoare. Alrgeşenii au de luat şi o revanşă în faţa brăilenilor care s-au impus cu 3-1, în partida din turul campionatului. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre nu mai concepe un nou pas greşit al elevilor săi: “Fiecare adversar va încerca să-şi vândă cât mai scump pielea. Brăila este într-o zonă a nisipurilor mişcătoare şi trebuie să fim foarte atenţi. Vom aborda acest meci doar la victorie. Indiferent de adversarul pe care îl întâlnim, vrem să câştigăm. Sper să şi reuşim să luăm cele trei puncte puse în joc. Cu Foresta am avut un ghinion teribil. Nu ştiu dacă am văzut în toată cariera mea o echipă care să fie sufocată permanent de adversar şi să câştige acel meci. Noi am reuşit să ne creăm zeci de ocazii, dar nu am dat gol. Sunt convins că dacă am fi reuşit să înscriem măcar o dată, cred că am fi reuşit să refacem diferenţa. Per total, aşa ca spectacol şi ca respectare de sarcini, sunt mulţumit, exceptând greşelile pe care le-am făcut şi lipsa de inspiraţie la finalizare. Am făcut foarte puţine greşeli pe faza defensivă, dar ne-au costat. Am urmărit Brăila într-o partidă la Ripensia Timişoara. Chiar dacă au pierdut cu 2-1 au făcut un joc destul de bun. Meciul se putea încheia cu orice rezultat. Am văzut că este o echipă care pasează destul de bine, o echipă care are şi arta contraatacului. Sper din suflet să nu mai avem ghinionul pe care l-am avut cu Suceava. O să trebuiască să mergem la biserică până la urmă. Nici nu ştiu ce trebuie să mai facem”.

Săndoi: “Ghinionul şi norocul nu se pot antrena!”

Emil Săndoi, antrenorul echipei FC Argeş era foarte dezamăgit de rezultatul final al partidei cu Foresta Suceava pierdută de elevii săi cu 0-2. Tehnicianul alb-violeţilor nu şi-a putut explica cum elevii săi au ratat din toate poziţiile. Săndoi este convins că dacă meciul se juca pe un teren mai bun, alta era situaţia.
Antrenorul echipei noastre consideră nedrept acest eşec: “Ne-am mai convins încă o dată că norocul şi ghinionul nu se pot antrena. Nu stiu dacă am văzut în viaţa mea un asemenea meci în care să ai 20 de ocazii clare de gol, de pe linia porţii, de la 2 m, de la 5 m şi să nu câştigi. Singurul jucător al nostru care nu a avut ocazie de gol astăzi a fost Popescu. În rest, toţi au avut ocazii de gol. Un meci care ar fi trebuit să se termine la o diferenţă destul de mare în favoarea noastră, dar care până la urmă ne-a adus la un rezultat care nu ne convine având în vedere aspectul jocului. Avem de învăţat şi din astfel de partide. Le reproşez băieţilor faptul că am greşit la golurile care le-am primit. La primul a fost o deviere, iar la al doilea gol am stat destul de rău la linia de patru. Ar fi trebuit să plecăm la un-doi. Am ratat foarte multe ocazii din gura porţii. Ca atitudine, implicare, circulaţie a balonuilui, posesie, şuturi la poartă, nu am ce să le reproşez. Câteodată fotbalul este nedrept şi cred că astăzi a fost mai mult decât nedrept. Ne doream cele trei puncte şi fără doar şi poate, le meritam. Din păcate n-a fost să fie aşa. Trebuie să învăţăm din fiecare partidă ceva. Ne-am propus să construim. Am arătat ca o echipă şi din punct de vedere fizic. Am pus o presiune fantastică pe adversar până în minutul 90. Un adversar care astăzi a trecut centrul terenului de 5 sau 6 ori. Am reuşit să-i blocăm pentru că şi ei au câţiva jucători interesanţi. Din păcate, am păcătuit la finalizare. Vom lucra mai mult în perioada care urmează la acest capitol. Astăzi a fost ghinion, neşansă şi foarte mult noroc al adversarului. Terenul a fost o problemă pentru noi. Poate şi acele ocazii foarte multe pe care le-am avut din faţa porţii, în condiţiile unui teren bun, unui teren ok, am fi reuşit să înscriem. A fost un teren foarte, foarte moale din cauza ninsorilor de săptămâna trecută. Per total ghinionul şi norocul nu se poate antrena”.

Florentin Petre: “Am câştigat cu noroc”

La finalul partidei de miercuri după-amiază de la Piteşti, câştigată de Foresta Suceava, cu 2-0, Florentin Petre era un antrenor foarte fericit. Fostul mare fotbalist al lui Dinamo a recunoscut că echipa sa a luat cele trei puncte puse în joc cu mult noroc.
Principalul sucevenilor a spus că prin victoria cu FC Argeş, Foresta a luat o importantă gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării: “Sunt foarte fericit de rezultat, de atitudinea băieţilor mei. După meciul de sâmbăta trecută, pe un teren foarte greu, mult mai rău decât ăsta, am dat dovadă şi de o calitate de oameni exemplară. Sincer să fiu, am avut şi noroc. Am întâlnit un adversar foarte bine pregătit din toate punctele de vedere. Şi-au creat numeroase ocazii, dar fotbalul se joacă până la urmă pe goluri şi nu pe ocazii. Am luat 3 puncte, foarte, foarte importante pentru economia clasamentului. Pentru noi, orice punct luat contează enorm. Şi noi am ratat foarte mult la meciul din etapa trecută cu Academica Clinceni. Am avut ocazii mari de gol, iar două dintre ele de singur cu portarul. Nu am înscris şi am pierdut. M-am simţit foarte nefericit pentru că am primit gol în minutul 90, pe un fond de joc foarte bun. Ăsta este fotbalul. Este frumos şi de aceea este regele sporturilor. Pentru unii crează o nefericire, iar pentru alţii fericire” a spus Florentin Petre.

 

Primăria Pitești nu poate finanța FC Argeș în Liga I!

Cu o jumătate de oră înainte de începerea meciului de miercuri după amiază dintre FC Argeș și Foresta Suceava, autoritățile locale au anunțat că nu mai pot sprijini financiar echipa alb-violetă în eventualitatea în care aceasta ar promova în Liga I. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de către primarul Cornel Ionică și Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al clubului FC Argeș.

Primarul Ionică a spus că Municipalitatea va căuta soluții pentru rezolvarea acestei probleme create de legile în vigoare: “Ne confruntăm cu o situaţie inacceptabilă, din punctul nostru de vedere care dă bătăi de cap multor primării din ţară. În condiţiile actuale, cu legea care e în vigoare, dacă echipa va reuşi promovarea în sezonul viitor, nu o vom mai putea finanţa, ca până acum. Ne-am angajat să facem tot ce e necesar ca FC Argeş să promoveze în primul eşalon, dar din păcate, legea nu ne permite. Trebuie să se modifice legislaţia, avem nevoie şi de avizul Consiliului Concurenţei. Soluţiile trebuie găsite la nivel de Parlament şi de Guvern. Noi am trimis situaţia actuală a clubului, pentru a se implica, tuturor decidenţilor, începând cu preşedintele României, Klaus Johannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Tineretului şi Sportului, deputaţilor de Argeş. În scurt timp, toţi primarii de reşedinţă de judeţ ne vom întâlni pentru a dezbate această problemă. Dacă nu se va găsi o soluţie, situaţia va fi gravă, în sensul că echipa nu va putea evolua în Liga I. Uitaţi-vă că şi alte judeţe mari se confruntă cu aceeaşi problemă. Iaşiul nu mai primeşte niciun leu de nicăieri, doar din drepturi de televiziune, Timişoara e în aceeaşi situaţie, primăria din Târgu Mureş nu mai finanţează nicio disciplină sportivă şi exemplele pot continua. Avem speranţe şi ne dorim enorm ca echipa să promoveze. Căutăm finanţatori, nu ne luăm mâna de pe echipa FC Argeş. Să se înţeleagă acest lucru. Consiliul Local a avizat finanţarea, dar acum a apărut această problemă care sperăm din tot sufletul să se rezolve. Nu ne temem de cheltuielile pe care le vom suporta dacă echipa va ajunge în primul eşalon. Atunci vor veni bani şi din drepturile de televiziune. Practic, cheltuielile noastre, ale Primăriei, vor fi ca şi acum, când echipa joacă în liga secundă. Diferenţa de bani va fi reprezentată de drepturile de televiziune. Aşteptăm un sponsor alături de noi. Vrem un finanţator serios, care îşi doreşte să fie alături de echipă, să se implice”.

# Viorel Ilinca a contestat clubul FC Argeș!
Edilul Piteștiului a vorbit și despre contestația depusă în instanță de secretarul general al AJF Argeș, Viorel Ilinca în numele celor de la FC Argeș 1953 care susțin că ei ar fi continuatorii FC Argeș deși lichidatorul judiciar Nicolae Enoiu a vândut autorităților locale palmaresul grupării din Trivale : ”Este o contestație semnată și depusă la mai multe instituții în numele celor de la FC Argeș 1953. E posibil așa ceva? Contești echipa FC Argeș care este a Piteștiului. Noi suntem trecători în funcțiile noastre. FC Argeș a adus performanță și multe bucurii în sufletele piteștenilor. Noi nu am făcut altceva decât să readucem echipa unde a fost. Și ne-am trezit contestați. Nu pot să cred! Este incorect față de piteșteni să contești FC Argeș care e acesta cu patrimoniul ei. Să nu mai vorbesc de patrimonii înstrăinate!. Măcar lasă-ne domne în pace cu FC Argeșul nostru, la-să Piteștiul în pace!. În ce calitate și cu ce contești tu?. Te gândești să vii cu echipa aia, să o dăm pe asta, să o aruncăm? . Unde sunt punctele tari care să susțină o contestație? Înțelegi orice, dar FC Argeș nu poate fi contestat. A fost, este și va fi FC Argeș!. Justiția e justiție, instanțele sunt instanțe și nu poți să știi pe unde ajungi în contencios. Nu trebuia să facă lucru acesta! Vorbim de o echipă privată, treaba lor. Dar ce legătură au cu FC Argeșul acesta pentru care chiar ne-am bătut să luăm brandul?. Prima dată era vorba de vreo 800.000 de euro când s-a sos la licitație. Am luat-o pe cât am luat-o și am zis să rupem pisica odată pentru totdeauna. Oamenii sunt foarte mulțumiți că am reșit să luăm brandul iar acum ne trezim contestați !. Nu ne-am gândit niciodată că vom contesta echipa FC Argeș, echipa Piteștiului și a Argeșului” a spus dezamăgit Cornel Ionică.

#”În această formă juridică nu putem promova”
Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie a clubului FC Argeș a susținut și el că este nevoie de schimbarea legislației actuale: “Eforturile făcute de Primăria Piteși pentru echipa de fotbal, le cunoaşteţi. De trei ani de zile, obiectivul este clar, să promovăm şi să readucem piteştenii pe stadion. Acesta este ţelul nostru şi nu ne abatem de la el. Legislaţia nu ne avantajează pentru că nu putem promova în această formă de organizare. Trebuie să schimbăm forma de organizare. Nu ne-am propus să băgăm bani în fotbal ca să jucăm la nesfârşit în liga a doua. Trebuie să ne implicăm şi politic, să apelăm la toate pârghiile, nu avem încotro. Trebuie să se clarifice situaţia cât mai repede pentru că în vară trebuie să înscriem echipa în liga secundă”.

Înfrângere nemeritată cu moldovenii!

# FC Argeș – Foresta Suceava 0-2 (0-2) min.90
Au marcat: Matei( min.14), Cerlincă (min.37)

FC Argeș a pierdut nemeritat confruntarea din această după amiază, de pe propriul teren, cu Foresta Suceava. Alb-violeții au fost învinși cu 2-0 de moldoveni la capătul unui meci în care echipa noastră a ratat peste 15 ocazii foarte mari de gol, unele din situații de unu la unu cu portarul, iar altele chiar din fața porții.
Oaspeții au deschis scorul cu mult noroc, în minutul 14, prin Matei, care a tras la poartă de la marginea careului de 16 m iar șutul acestuia a fost deviat în plasă de Cotigă. Cu opt minute înainte de finalul primei părți, Foresta a marcat și cel de-al doilea gol prin Cerlincă. Acesta a trimis în vinclu, cu un șut de la 25 m, după ce a depășit destul de ușor trei fotbaliști piteșteni. În prima repriză alb-violeții s-au întrecut în ratări cum foarte rar se poate vedea pe un sadion de fobal în timpul unui meci. Rând pe rând, Buhăescu, Șerbănică, Năstăsie și David au irosit ocazii foarte mari de gol spre disperarea spectatorilor care își puneau mâinile în cap la fiecare oportunitate. După pauză, argeșenii au alergat după egalare însă sarabanda ocaziilor monumentale a continuat pe bandă rulantă. Raul Costin, Buhăescu, Năstăsie și Nilă au ratat incredibil din toate pozițiile iar Foresta a plecat cu toate punctele de la Pitești după ce a expediat doar două șuturi pe spațiul porții în 90 de minute, unul dintre acestea fiind deviat în propria poartă de Cotigă.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Popescu – Mihăescu, Cotigă(min.69 Stoica), Şerbănică, Stan – Oancea, Raul Costin, Şerban, David (min.46 Nilă) – Năstăsie, Buhăescu. Antrenor: Emil Sandoi.
Foresta Suceava: Began – Onofraş(min.80 Loic), Opriş, Moussa, Musea – Danilă(min.57 Sumanariu), Stănescu, Secrier, Wylhem – Cerlincă, Matei(min.88 Mateiciuc). Antrenor: Florentin Petre.
Arbitri: Florin Costin Dan (Chirnogi), Florin Pucheanu (Ulmi), Răzvan Mihai Dobre (Şotânga).
Observatori: Dan Jiga(Bistriţa), Daniel Sabău(Sălaj).
Cartonaşe galbene: Secrier
Stadion: Nicolae Dobrin, spectatori: 500

Filmul meciului:
Min.9: Buhăescu rămâne singur cu portarul dar trage în el.
Min.10: Began respinge în corner şutul lui Năstăsie din interiorul careului.
Min.14: 0-1:- Matei şutează de la 16 m, mingea este deviată de Cotigă şi intră în poartă.
Min.21: Năstăsie centrează în careu iar Şerbănică trimite în portar din câţiva metri!.
Min.34: David şutează de la marginea careului, însă Began este la post.
Min.37: 0-2: Gol Foresta! Cerlincă îl învinge pe Popescu cu un șut în vinclu, de la marginea careului.
Min.55: Began scoate de pe linia porții o lovitură de colț, balonul ajunge la Costin, care din 3 m, trage pe lângă poartă!.
Min.69: Portarul sucevean respinge în faţă o minge, balonul ajunge la Năstăsie care trage la poartă, însă un fundaș moldovean scoate de pe linia porții.
Min.69: Buhăescu trage din 6 m peste poartă.
Min.75: Began respinge în corner o lovitură liberă de la 16 m executată de Năstăsie.
Min.85: Portarul oaspeţilor respinge în față un șut din 6 m, balonul ajunge la Buhăescu, care trage în Began.

Misiune grea cu moldovenii!

#FC Argeş – Foresta Suceava, miercuri, ora 15

Federaţia Română de Fotbal a programat la mijlocul acestei săptămâni o etapă intermediară la Liga a II-a. FC Argeş va întâlni miercuri, de la ora 15, pe propriul teren, pe Foresta Suceava. Confruntarea dintre piteşteni şi moldoveni este de fapt o restanţă din etapa a 23-a a ligii secunde, etapă care ar fi trebuit să se dispute la începutul acestei luni, însă forul condus de Răzvan Burleanu a decis amânarea acelei runde din cauza zăpezii şi a gerului.
FC Argeş va aborda acest meci de pe locul 5 al clasamentului, cu cele 43 de puncte, câştigate în 26 de etape, în timp ce Foresta Suceava se situează pe locul 18, poziţie retrogradabilă, cu 24 de puncte, adunate tot în 26 de runde. Misiunea piteştenilor nu se anunţă deloc una uşoară având în vedere că adversarul se află în zona minată a clasamentului. Vali Năstase, antrenorul secund al echipei noastre este convins că alb-violeţii pot câştiga meciul cu Foresta şi le cere jucătorilor să trateze foarte serios acest joc pentru a nu avea parte de surprize neplăcute: “Ne aşteaptă un meci destul de greu, chiar dacă situaţia noastră din clasament este ok. A lor nu este şi vor veni să-şi vândă cât mai scump pielea. Avem şi terenul care nu o să ne avantajeze aşa de mult pentru că suntem o echipă care încearcă să construiască, să plece cu mingea de la portar. Băieţii s-au pregătit foarte bine şi sper să ieşim învingători pentru că trebuie să avem continuitate în rezultate. Am urmărit meciul adversarului de la Metaloglobus şi pot spune că  are în componenţă jucători buni, de calitate. Sunt bătăioşi cum sunt majoritatea fotbaliştilor de la liga a doua. Sunt ambiţioşi şi nu renunţă la nici o minge. Cerlincă mi-a lăsat o impresie bună după ce am văzut acest meci cu Metaloglobus. Nu am intrat deloc pe iarbă şi nu am făcut practic nici un antrenament pe această suprafaţă. Trebuie să ne adaptăm pentru că astea sunt condiţiile în toată ţara. Cu ambiţie putem să depăşim Foresta. Avem un avantaj faţă de cei de ei pentru că noi am stat sâmbătă. Cei de la Foresta au jucat şi normal ar trebui să ne avantajeze această pauză pentru că adversarul a avut 90 de minute în picioare. Noi ne-am antrenat binen în această pauză şi am pregătit foarte bine acest meci”.
#”Jocul greşeala aşteaptă”
Oficialul echipei noastre speră ca jucătorii de la FC Argeş să se adapteze cât mai bine la suprafaţa de joc şi să profite de eventualele greşeli pe care le va face adversarul: “Starea vremii nu ne-a avantajat. Pe majoritatea echipelor le-a afectat. Pe asemenea terenuri, sunt jucători care se adaptează mai repede la starea gazonului, iar alţii, mai greu. Sper ca băieţii să se acomodeze mai bine decât adversarul la suprafaţa de joc. Cine greşeşte mai puţin, acela va avea câştig de cauză. Jocul greşeala aşteaptă” a spus secundul Vali Năstase, la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Foresta Suceava.

Cotigă: “Un meci dificil”

Şi fotbaliştii de la FC Argeş sunt conştienţi de dificultatea meciului de miercuri, de la ora 15, de pe propriul teren, cu Foresta Suceava. Căpitanul alb-violeţilor, George Cotigă le cere colegilor săi să se mobilizeze la maximum pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc.
George Cotigă îşi doreşte ca echipa noastră să termine acest sezon pe o poziţie cât mai bună în clasament: “Va fi un meci destul de greu pentru că nu ne-am putut pregăti pe iarbă în ultimele săptămâni. Am făcut antrenamente numai pe sintetic sau la balon. Astea sunt condiţiile în toată ţara şi cred că şi ei au avut probleme de genul ăsta. Ne aşteaptă un meci dificil pentru că ei au chiar foarte mare nevoie de puncte pentru a ieşi din zona retrogradării. Nu ar trebui să ne luăm după locul din clasament şi nu trebuie să tratăm meciul uşor, pentru că vom avea probleme. Noi suntem pregătiţi pentru această partidă şi sperăm să luăm cele trei puncte. Atmosfera în cadrul lotului este foarte bună. Suntem de foarte mult timp împreună. Vrem să adunăm cât mai multe victorii şi să urcăm cât mai mult în clasament. Avem meciuri accesibile pe teren propriul şi ar trebui să le câştigăm. Vom termina în fruntea clasamentului”. Şi colegul său, Dănuţ Şerbănică este convins că piteştenii nu vor avea un meci uşor cu Foresta: “Ne aşteaptă un joc dificil din cauza terenului, dar trebuie să intrăm motivaţi şi să luăm cele 3 puncte. Ne dorim foarte mult să urcăm cât mai mult în clasament”.

Victorie la masa verde!

În acest week-end este programată etapa a 26-a a ligii secunde. FC Argeş ar fi trebuit să joace sâmbătă, în deplasare, cu ASA Târgu Mureş, însă adversarul alb-violeţilor s-a retras din campionat înainte de începerea returului. Ardelenii vor pierde toate meciurile din acest retur cu 3-0 iar echipa noastră va câştiga la masa verde cele 3 puncte puse în joc. Următorul meci oficial al echipei noastre este programat miercuri, 28 martie 2018, de la ora 15, pe propriul teren, când FC Argeş va disputa restanţa din etapa a 23-a, cu Foresta Suceava. Acea partidă trebuia să se dispute la începutul lunii martie, însă FRF a decis amânarea acelei runde din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a gerului.
#FC Argeş-Dacia Brăila, pe Telekom Sport
Săptămâna viitoare va fi una destul de grea pentru fotbaliştii de la FC Argeş. În afară de restanţa de miercuri, cu Foresta Suceava, echipa noastră va mai disputa încă un joc oficial. Piteştenii vor întâlni duminică, 1 aprile 2018, de la ora 13, pe propriul teren, pe Dacia Unirea Brăila. Confruntarea dintre argeşeni şi brăileni contează pentru etapa cu numărul 27 a ligii secunde şi va fi transmisă în direct de către Telekom Sport.