Connect with us

Baschet

Wesley Harris a semnat cu FC Argeș Basketball

Echipa de baschet are un nou jucător. FC Argeș a ajuns la o înțelegere, până la finalul acestui sezon competițional, cu Wesley Harris. Acesta s-a născut pe 15 aprilie 1997, este american, măsoară 203 centimetri și cântărește 91 kilograme.

Harris sosește de la una dintre cele mai importante organizații ale Poloniei. Fostă componentă a Euroligii, Zielona Gora a fost formația pentru care Wesley a făcut show pe parchet în această ediție competițională. El a bifat 14 prezențe, fiind al doilea cel mai eficient jucător al echipei: 14.5 puncte (63% – 2pts, 32% – 3pts, 84% – 1pt), 5.3 recuperări, 1.2 intercepții, 0.9 capace, 0.8 pase decisive, 16.1 eficiență. Noul vultur a fost autorul a 3 jocuri cu cel puțin 30 puncte ale eficienței.

Wesley a absolvit Tennessee State University, în 2020. Ultimul sezon petrecut la nivel de NCAA a fost și cel mai productiv al sportivului de peste ocean. El și-a început cariera profesionistă în Egipt, iar prima experiență europeană a fost de neuitat. La ETHA Nicosia, în prima ligă a Ciprului, a strălucit, iar cifrele spun asta: 23.5 puncte, 12.5 recuperări, 27 eficiență. După o scurtă perioadă petrecută în Australia, Wesley a semnat cu CS Vâlcea, formație pentru care a avut doar 4 meciuri. În a doua parte a sezonului 2023/24, el a făcut parte din lotul lui Spisski Rytieri, echipă alături de care a jucat finala campionatului din Slovacia.

Harris a fost inclus în prima echipă a ligii slovace, respectiv a doua din campionatul cipriot. Tot aici, el a reprezentat unul dintre cei mai buni apărători ai ligii.

Baschetbalistul american se va alătura lotului în cursul acestei săptămâni.

Advertisement
Advertisement

Stiri

Mai multe despre Baschet

Follow by Email
Twitter
Instagram
WhatsApp