Connect with us

Volei

FC Argeș Volei – o piatră grea în meciul cu CSM Târgoviște

FC Argeș Volei a pierdut greu meciul din deplasare cu CSM Târgoviște, nimeni alta decât vicecampioana țării și una dintre cele mai importante echipe din voleiul feminin românesc din ultimul deceniu. Tinerele jucătoare alb-violete au dat o replică foarte bună, au luat un set, dar în final s-au văzut învinse cu scorul de 3-1 (25-16, 25-20, 18-25, 25-10).

CSM Târgoviște s-a pregătit azi pentru un meci scurt, crezând că formația de pe penultimul loc al clasamentului va fi o victimă sigură. Însă, calculele au fost date peste cap de voleibalistele piteștence, care au vrut să se revanșeze pentru meciul foarte prost reușit în ultima etapă, cel cu CSO Voluntari.

În primele două seturi, în ciuda susținerii publicului și a unei galerii gălăgioase, echipa gazdă s-a desprins greu, seturile fiind destul de echilibrate: 25-16 și 25-20. În schimb, setul al treilea a fost unul uluitor! Fetelor antrenate de Bogdan Paul le-a ieșit totul aproape perfect și, spre uluiala tuturor, FC Argeș Volei a condus pe tabela de marcaj și la o diferență de 9 puncte! Trezite din pumni, vicecampioanele și-au luat rolul în serios în setul 4 și au închis meciul destul de convingător (25-10), nedorind să riște pierderea unui punct, mai ales că în această etapă liderul clasamentului, Rapid, a pierdut.

Punctele alb-violetelor au fost aduse de Lisania Grafort (11), Sorina Miclăuș (10), Yelennis Diaz (10), Edisleidys Reyes Mora (8), Mădălina Airoaie (5), Carmela Massip (3), Bianca Guceanu (1) și Alina Atanasova (1). Au mai jucat pentru FC Argeș Volei: Borislava Licheva, Carolina Radu, Maya Ferencik și cei doi libero, Violeta Stan și Eva Vizitiu.

Etapa următoare, FC Argeș Volei va juca acasă miercuri, 14 februarie, de la ora 19:00, un meci extrem de important în compania formației CSU Medicina CNUE Tg. Mureș.

Foto: Eduard Gabriel (CSM Târgoviște)

Următorul meci BASCHET

Următorul meci VOLEI

Advertisement
Advertisement

Stiri

Mai multe despre Volei

Exit mobile version