Timp de aproape o săptămână, Piteştiul va fi capitala boxului naţional. Federaţia Română de Box a atribuit oraşului nostru organizarea Cupei României, rezervată juniorilor, competiţie la care vor lua parte cei mai buni pugilişti din ţară. Întrecerea se va desfăşura în perioada 12-17 martie la Sala Sporturilor Trivale.
O asemenea competiţie de nivel naţional nu s-a mai organizat în oraşul nostru de aproape 40 de ani. Organizatorii evenimentului sunt clubul FC Argeş, în colaborare cu Primăria Piteşti, Consiliul Local Piteşti şi Federaţia Română de Box. Cupa României este un criteriu de calificare pentru calificarea la Campionatul European de Juniori care va avea loc la Galaţi la sfârşitul lunii mai. Având în vedere miza enormă, sportivii care vor fi prezenţi la această întrecere vor da totul în ring pentru a obţine biletele mult dorite pentru Europene. Clubul FC Argeş-CSM Piteşti va fi reprezentat la această întrecere de 7 pugilişti pregătiţi de antrenorul Ioniţă Mărăşescu.
„Vrem 4 medalii”
Tehnicianul boxerilor alb-violeţi şi-a propus să câştige la Cupa României un număr de 4 medalii: „Vom merge cu 7 sportivi la Cupa României, însă, în opinia mea, doar patru au şanse foarte mari de a lua medalii. Este vorba de Adrian Preda, care anul trecut a câştigat argintul la Campionatul European, Alexandru Ungureanu, Sebastian Constantin şi Antonio Neblea. Primii trei sunt componenţi de bază ai lotului naţional şi se află în pregătire cu lotul la Brăila. De 40 de ani nu s-a mai organizat la Piteşti un concurs naţional de asemenea anvergură. Au mai fost diverse gale, dar nu de talia aceasta!. Vreau să mulţumesc pe această cale Primăriei Piteşti, Consiliului Local Piteşti şi domnului Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş care s-a zbătut foarte mult ca Piteştiul să obţină organizarea acestei competiţii. Noi trebuie să ne ocupăm de organizarea acestei întreceri. Sunt convins că o vom face foarte bine şi toată lumea va fi mulţumită” a spus antrenorul Ioniţă Mărăşescu.
Criteriu de calificare la Europene
Ioniţă Mărăşescu este convins că sportivii săi pot lua medalii şi la Campionatul European: „Sunt sigur că în urma rezultatelor de la Cupa României, vom reuşi să avem minim doi sportivi la Campionatul European de la Galaţi. Favoriţi la podium sunt Adrian Preda şi Alexandru Ungureanu. Eu îmi doresc foarte mult ca unul dintre ei să obţină şi medalia de aur. Adrian Preda a fost foarte aproape anul trecut când a devenit vicecampion european. În 2018, Alexandru Ungureanu nu a putut participa la Campionatul European din cauza unei accidentări, însă eu am încredere în potenţialul său. Sunt sportivi foarte bine pregătiţi care în scurt timp vor bate la porţile marii performanţe”.
Şi fetele vor urca în ring
În altă ordine de idei, FC Argeş-CSM Piteşti se pregăteşte în aceste zile pentru participarea la Cupa României la box feminin, competiţie care va avea loc în Capitală, în perioada 24 februarie – 2 martie. Clubul argeşean va fi reprezentat la această întrecere de trei sportive. Este vorba de Alice Bărăilă, Cosmina Popescu şi Andreea Panait. Ioniţă Mărăşescu, antrenorul sportivelor este sigur că nu se va întoarce la Piteşti fără medalii: „Sunt convins că vor obţine la acest concurs 2-3 medalii. Îmi doresc foarte mult ca Alice Bărăilă să câştige medalia de aur pentru că are mari şanse. Am mare încredere şi în Cosmina Popescu, dar şi în Andreea Panait, care sunt foarte bine pregătite”.
Următorul meci BASCHET
Următorul meci VOLEI
Stiri
-
Baschet
/ publicat acum 2 zile10 ani fără George Ziguli, omul care se confundă cu baschetul piteștean
Acum zece ani ne părăsea omul care a pus Piteștiul pe harta baschetului românesc....
de FC Argeș -
Baschet
/ publicat acum 2 zileÎnfrângere înaintea debutului european
FC Argeș Basketball a înregistrat al doilea eșec consecutiv în LigaNațională Getica 95....
de FC Argeș -
Aeromodelism
/ publicat acum o săptămânăViorel Ciucu campion național la aeromodele zbor liber
La Campionatul Național de aeromodele zbor liber desfășurat pe terenul din Harghita băi, sportivii...
de FC Argeș -
Baschet
/ publicat acum o săptămânăVulturii au cedat în Zăvoi
Runda cu numărul 2 a Ligii Naționale de Baschet masculin a programatmeciul dintre CS...
de FC Argeș -
Baschet
/ publicat acum 2 săptămâniVictorie la Timișoara în prima rundă de campionat
Echipa de baschet a debutat cu victorie în noua ediție a Ligii Naționalede...
de FC Argeș