Connect with us

Baschet

CSM Tîrgu Mureș învinge pe terenul lui FC Argeș Pitești. Ambele au 4-4 la startul TOP 10!

Ultima etapă din prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2023/24 a demarat vineri (19.01), la Pitești. FC Argeș din localitate a primit vizita lui CSM Tîrgu Mureș într-un meci cu implicații în clasamentul din TOP 10. Rezultatul final a fost de 84-82 în favoarea ardelenilor.

Meciul a fost marcat de absențe importante în ambele tabere. Argeșenii au fost lipsiți de Corey Allen Williams și Bryce Douvier. În schimb, ardelenii au jucat fără Goran Martinic, David Engi Rosenfeld și Szabolcs Santa. Cei din urmă nu au evoluat ca urmare a eliminării din meciul precedent, ceea ce aduce de la sine o etapă de suspendare. Federația Română de Baschet nu a făcut vreun anunț oficial public cu privire la situația acestora.

Revenind la meciul de la Pitești, acesta a fost extram de echilibrat. Gazdele au avut mai mereu inițiativa cu câteva excepții. Alb-violeții s-au desprins de două ori la zece sau mai multe puncte, dar oaspeții au reacționat și au egalat la 74 cu trei minute rămase de jucat.

Jacob Lowrance a avut o prestație de excepție pe tot parcursul meciului, inclusiv spre finalul acestuia, când a marcat de pe semicerc și de la linia de pedeapsă. Mladen Jeremic a fost precis la linia de pedeapsă, iar Christian Jones a ratat, astfel încât Tîrgu Mureș a obținut victoria.

Lowrance a totalizat 30 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Mladen Jeremic a bifat 13 puncte, Jonathan person a adăugat 13 puncte, 5 recuperări, iar Goran Gajovic a avut 10 puncte pentru învingători. De cealaltă parte, Christian Jones a reușit 21 puncte, 8 recuperări, Nikola Jevtovic a adăugat 20 puncte, 10 recuperări, iar Naje Smith a bifat 14 puncte, 6 recuperări pentru FC Argeș.

În urma acestui rezultat ambele echipe au avut 11-5 la general. Avantajul în situație de departajare între două echipe este de partea Piteștiului, care a învins cu 4 puncte în partida tur, la Tîrgu Mureș.

  • FC Argeș Pitești se clasează pe locul 2 în Conferința B și va juca în prima etapă din TOP 10 cu locul 4 din Conferința A, în deplasare. Alb-violeții au un bilanț de 4-4 la startul fazei a 2-a.
  • CSM Tîrgu Mureș se clasează pe locul 3 în Conferința B și va juca în prima etapă din TOP 10 cu U-BT Cluj-Napoca, pe teren propriu. Alb-albaștrii au 4-4 la startul fazei a 2-a.

Foto: CSM Tirgu Mures (Facebook)

Următorul meci BASCHET

Următorul meci VOLEI

Advertisement
Advertisement

Stiri

Mai multe despre Baschet

Exit mobile version